luni, 25 iunie 2018

Sfaturi pentru barbatii care tin la viata lor sexuala


Care bărbat nu-şi doreşte să fie activ pe plan sexual cât de mult timp posibil? Dacă ai mai multă grijă de tine, adică eşti atent la ce mănânci, faci zilnic efort fizic şi ţii sub control stresul din viaţa ta, atunci eşti pe drumul cel bun. Iată 7 sfaturi pe care să le urmezi, dacă vrei să previi apariţia problemelor erectile şi să te bucuri de o viaţă sexuală de calitate.

1. Mănâncă sănătos

Poate fi surprinzător, dar alimentaţia echilibrată este strâns legată de performanţele sexuale. Activitatea sexuală ridicată la cote maxime poate fi menţinută dacă introduci în meniul tău zilnic alimente bogate în nutrienţi şi grăsimi bune.

Fă-ţi un obicei din a mânca fructe şi legume, mai puţină carne şi aceea să fie cât mai slabă, consumă cereale integrale şi lactate degresate.

2. Fă mişcare zilnic

Dacă ai o „relaţie“ mai specială cu fotoliul din faţa televizorului şi cu scaunul de la biroul de lucru, trebuie să te gândeşti serios la o „răcire“ a sentimentelor faţă de acestea. Poţi urmări ştirile şi în timp ce faci câteva exerciţii fizice.

Indicat este să ceri ajutorul unui instructor de fitness, ca să ştii care este sportul cel mai porivit stilului tău de viaţă. Cele 30 de minute pe zi de efort fizic sunt foarte eficiente pentru o viaţă sexuală satisfăcătoare.


3. Renunţă la fumat

Doctorii au spus în nenumărate rânduri că tutunul poate fi de vină pentru multe cazuri de disfuncţie erectilă la bărbaţi.

Iar studiile clinice au adus dovezi susţinute că majoritatea bărbaţilor care suferă din caza problemelor de erecţie sunt fumători. Mai mult, viciul afectează şi calitatea, dar şi cantitatea de spermă.

4. Redu consumul de alcool

Da, e normal să-ţi placă starea de euforie pe care ţi-o dau băuturile alcoolice, dar trebuie să ţii cont că alcoolul îţi poate desfiinţa viaţa sexuală.

Licoarea te scapă de inhibiţii şi îţi dă un plus de sex-appeal, dar te poate face de „râs“ exact când ţi-e lumea mai dragă.

5. Nu lăsa stresul să-ţi controleze viaţa

Stresul te extenuează, te „încurajează“ să-ţi faci griji din orice, te ţine în alertă şi îţi alimentează starea de agitaţie, dar îţi poate cauza şi probleme erectile.

Totul este să ţii sub control factorul stresant din viaţa ta. Găseşte o cale prin care să te protejezi de activităţile care îţi afectează psihicul şi dorinţa de a mai face dragoste cu partenera ta.

Vestea bună este că, după ce au efectuat studii de specialitate, cercetătorii au căzut de acord asupra faptului că o atitudine pozitivă  asupra vieţii, în general, poate creşte şansele de a avea o viaţă sexuală fără probleme.

Foto: PixaBay

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu